de 8 Martie...

El striga într-una “ajutor, ajutor!” dar nimeni nu se încumeta să-l salveze. Ea plângea şi striga înnăbuşit “ajutaţi-l, ajutaţi-l!”... Un biciclist cu fular verde şi şapcă neagră se opreşte să vadă ce se întâmplă. Se ridică pe vârfuri dar vede numai linia orizontului. Lângă el, două babe oftează: “Săracul...era tânăr!” . Deodată, se văzură numai câţiva clăbuci de aer răzbind printre moleculele agitate de apă...şi apoi o linişte monumentală! Ea căzuse în genunchi... Şiroaie de lacrimi curgeau pe obrajii ei rozalii... Făcea mătănii, strângând în pumnii ei firavi câteva fire de iarba pe care le smulse cu disperare... Ce avea să-i spună mamei lui? Cum avea să-şi astupe vina ce acum îi umplea tot sufletul? Cum să explice că de fapt ea era singura vinovată pentru fapta lui? Căzu ghemuită lângă malul lacului... Mulţimea se dipersă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Era 8 martie. Un 8 martie trist care avea să-i păteze toate zilele de 8 martie pe care le mai avea de trăit...

8 martie e o zi specială ...Dar de ce e aşa specială? Cine ne-a dat dreptul să o avem o zi a noastră? Când eram mică, ştiam că 8 martie e ziua mamei şi mare mi-a fost surprinderea când am mai crescut, în momentul în care cineva mi-a spus “La mulţi ani!”. Stupidă remarcă şi drept dovadă nu i-am mulţumit! Conform spuselor aceluia devenisem femeie încă de la 12 ani... O cretinitate, de altfel. Toate laudele despre sensibilitate şi feminitate s-au născut de fapt de vreo câteva secole încoace... Pe timpul auster al paternităţii şi înainte de emanciparea femeii, ziua acesteia era practic o utopie... Nimeni nu vroia să se gândească şi la bietele slujnice care reprezentau doar “braţe de muncă” şi maşini perpetuare a speciei... Femeia avea statutul ei şi îşi ştia locul.

Cât despre perfecţiunea chipului de înger care îţi luminează viaţa, cred că barbaţii au un cuvânt greu de spus în asta... Absolutul lui Eminescu, şi integrarea lui în natură, trecerea peste barierele omeneşti se întâmpla tot timpul pe lângă vreun act sexual, descris bineînţeles simbolic... Dar până la urmă, tot sex era! Veronica Micle, după care suspina marele poet, nu era nici pe departe o femeie extraordinar de frumoasă... Ce sa mai vorbim despre perfecţiunea chipului de înger al femeilor de rând, care nu e chiar atât de perfect dimineaţa când te trezeşti cu un păr cât ditamai gluga de coceni şi cu nişte cearcăne cât Groapa Marianelor după ce ai petrecut o noapte întreagă în clubul X de ziua femeii...

Suavitatea trupului, nu mai e chiar un lucru întâlnit peste tot... Ba chiar, unele dintre noi, arată mai degrabă ca un tanc rusesc care vine să cotropească lumea... Bineînteles, şi aceste femei au misterul şi inocenţa lor dar parcă ţi se taie respiraţia de atât mister când dai de ditamai stratul de ţesut conjunctiv care e peste tot! Să nu mai menţionăm agonia bărbaţilor când merg cu iubitele prin mall ca să le cumpere tot felul de scumpeturi şi să vezi atunci agonie şi călduri şi păr ridicat pe spinare când văd notele de plată. Şi dacă tot pomenisem de căldură, hai să mă iau puţin şi de căldura trupului femeii care e atât de apreciată de bărbaţi... Să vezi ce placută e căldura aia, vara la 40 de grade celsius noaptea...ooo da! Nu-i aşa că-ţi vine să te culci în frigider?

Dar, în ciuda tuturor acestor chestii, şi bineînţeles a multor, poate chiar foarte multor chestii, bărbaţii aleg să iubească femeile şi să accepte( mare lucru! ) o zi a lor! Eu personal, nu mă consider sărbătorită pe ziua de 8 martie... pentru că după cum spunea o donşoară de pe la tv “Nu te poţi considera femeie, dacă nu eşti mamă!”... Eu nu sunt şi nu vreau să fiu prea curând! O să fiu o simplă trecătoare prin ziua de 8 martie aşa cum au fost şi trecătorii mei şi bineînţeles o s-o sărbatoresc pe mama mea!

Cireşica n-are mere